Primul pas în stabilirea diagnosticului este prezentarea la medic, de cele mai multe ori în urma apariției unor simptome persistente sau neobișnuite. Tumorile neuroendocrine pot avea o evoluție lentă și manifestări nespecifice, ceea ce întârzie frecvent diagnosticul. Uneori, acestea sunt descoperite întâmplător, în cursul unor investigații efectuate din alte motive.

Etapele diagnosticului includ:

      – Evaluare clinică: identificarea semnelor și simptomelor sugestive, precum:

1.   bufeuri (flush)
2.   diaree cronică
3.   dureri abdominale
4.   semne respiratorii sau cardiace
5.   sau manifestări hormonale specifice (ex. sindrom Cushing, acromegalie).

       – Analize de laborator:

Analizele de laborator joacă un rol esențial atât în orientarea diagnosticului, cât și în monitorizarea evoluției bolii. Acestea includ determinări de markeri generali și markeri hormonali specifici, în funcție de localizarea și funcționalitatea tumorii.

      – Markeri generali:

      – Cromogranina A (CgA): în ciuda anumitor limitări, rămâne cel mai util marker circulant pentru tumorile carcinoide și cele pancreatice. Este crescută la 60% până la 100% dintre tumorile neuroendocrine (NET).

      – Poate fi influențată de tratamentele cu inhibitori de pompă de protoni, insuficiența renală sau boli inflamatorii.

      – Markeri specifici :

      – Aceștia se determină în funcție de suspiciunea clinică și de localizarea tumorii:

      – 5-HIAA (acid 5-hidroxiindolacetic): metabolit urinar al serotoninei, util în carcinoidul de intestin subțire. Nivelurile crescute se corelează cu sindromul carcinoid și cu severitatea crizelor carcinoide.

      – Serotonină: serică sau urinară.

      – Gastrină, insulină, glucagon, VIP, ACTH-like, calcitonină, normetanefrine/metanefrine – markeri specifici pentru formele secretante pancreatice sau extra-pancreatice.

      – Prolactină, somatotropină, PTHrP – în funcție de prezentarea clinică și suspiciunea de sindrom paraneoplazic.

Aceste determinări contribuie la:

• • identificarea tumorilor funcționale,
  • corelarea cu simptomatologia clinică,
  • ghidarea investigațiilor imagistice ulterioare,
  • urmărirea eficienței tratamentului și recurenței bolii.
  •       – Investigații imagistice: Investigațiile clasice pot evidenția o tumoră primară sau metastaze, însă fără a preciza cu certitudine caracterul neuroendocrin:

1.   endoscopie digestivă superioară sau inferioară,
2.   tomografie computerizată (CT) torace, abdomen și pelvis,
3.   rezonanță magnetică nucleară (IRM) abdomen și pelvis,
4.   ecoendoscopie digestivă,
5.   bronhoscopie,
6.   scintigrafie osoasă cu technețiu (dacă există simptomatologie specifică).

Metodele imagistice moleculare cu specificitate mai mare includ:

1.   scintigrafia receptorilor de somatostatină (OctreoScan, scintigrafia cu Tektrotyd)
2.   tomografia cu emisie de pozitroni (PET) cu trasori selectivi:  ⁶⁸Ga-DOTA-peptid (68Ga-DOTATOC,68Ga-DOTANOC, 68Ga-DOTATATE), (FDG)PET-CT cu ¹⁸F-FDG – util în special pentru identificarea tumorilor slab diferențiate, anaplazice și a extinderii acestora.                                                                                                     – Confirmare histopatologică: prin biopsie, atunci când este posibil, pentru stabilirea gradului de diferențiere și evaluarea indicelui de proliferare (Ki-67).

În funcție de rezultatul acestor investigații, WHO (Organizația Mondială a Sănătății) a propus în 2022 următoarea clasificare a neoplasmelor neuroendocrine:

🟦 HPF = high power field (câmp microscopic de mare putere)